Un raport recent al Curții de Conturi Galați a relevat o serie de nereguli grave în activitatea Transurb S.A., operatorul public de transport din municipiul Galați. De la salarii acordate ilegal, la cheltuieli nejustificate și până la probleme în gestionarea achizițiilor, raportul subliniază o imagine îngrijorătoare a modului în care sunt gestionate fondurile publice.
Indemnizație ilegală pentru directorul general
Auditul a constatat că, în primele nouă luni ale anului 2024, directorul general al Transurb, Ghiță Paraschiv, a încasat o indemnizație lunară de 19.000 de lei brut. Această sumă depășește plafonul legal stabilit de lege, care limitează salariul la maximum trei ori media salariului mediu brut din domeniul transporturilor – aproximativ 15.700 lei. Situația a fost remediată doar în timpul auditului, prin renegocierea contractului de mandat. Sumele încasate nelegal – peste 17.000 lei net – vor fi recuperate eșalonat din salariul lunar al directorului, până la finalul mandatului.
Alți angajați, plătiți peste limita legală
Aceeași problemă a fost identificată și în cazul altor directori și șefi de compartiment. Conform legii, niciun angajat nu poate depăși 80% din salariul directorului general. Totuși, în perioada ianuarie-august 2024, unii salariați au depășit această limită. Transurb a fost obligată să ajusteze plățile și să recupereze sumele plătite în plus.
Tichete de masă și cadou acordate ilegal
Un alt aspect grav descoperit de auditori a fost acordarea de beneficii salariale în contradicție cu legea:
- În decembrie 2023, toți cei 643 de angajați au primit tichete cadou de 500 lei, deși Transurb avea pierderi de peste 40 de milioane de lei. Legea interzice astfel de cheltuieli în cazul companiilor aflate pe pierdere.
- În perioada aprilie-septembrie 2024, salariații au primit tichete de masă în valoare de 40 lei/zi, în loc de 35 lei/zi – limita legală în vigoare. Diferențele vor fi recuperate, însă nu toți angajații au fost de acord cu restituirea banilor.
Achiziții publice fără transparență și fără respectarea legii
Auditul a identificat nereguli și în derularea achizițiilor publice. Unele investiții (echipamente de testare) nu au fost incluse în programul anual de achiziții, ceea ce contravine obligațiilor legale de planificare. De asemenea, în cazul unor contracte, nu a fost verificată experiența reală a firmelor câștigătoare, acestea nefăcând dovada valorii livrărilor anterioare. În cazul unei achiziții, Transurb nu a transmis notificarea obligatorie în SEAP (platforma electronică pentru achiziții publice), afectând transparența procesului.
Inventar incomplet și active neactualizate
Comisia de inventariere a constatat o diferență de peste 176.000 lei în cazul a două autobuze care au fost casate în 2017, dar care figurează încă în evidențele contabile, fiind blocate de un sechestru de la ANAF. Nicio măsură nu fusese propusă de Transurb până la audit, iar situația rămânea nerezolvată.
Concluzia Curții de Conturi: "cu rezerve"
Deși Transurb își îndeplinește, în general, activitatea de transport public conform legii, auditorii au formulat o concluzie cu rezerve, având în vedere toate neregulile identificate. Se recomandă corectarea urgentă a deficiențelor și recuperarea integrală a sumelor cheltuite nelegal.
Cât ne costă greșelile?
Potrivit raportului, cheltuielile nejustificate au dus la diminuarea patrimoniului public cu peste 600.000 lei (tichete cadou, tichete de masă și salarii peste plafon). Transurb a început recuperarea sumelor, dar cazul ridică semne de întrebare serioase cu privire la gestionarea banilor publici în cadrul acestei societăți.