Primăria Galați a anunțat reactivarea a opt centre de prim ajutor, destinate să sprijine persoanele afectate de valurile de căldură. Aceste centre vor funcționa pe întreg parcursul perioadelor de caniculă, conform atenționărilor emise de Administrația Națională de Meteorologie.
Asistența medicală este disponibilă și în farmaciile rețelelor Dona și Catena, unde personalul specializat va oferi suport cetățenilor.
Centrele de prim ajutor sunt situate în următoarele locații:
- Carrefour Market – Winmarkt
- Carrefour Market – Potcoava de Aur
- Carrefour Market – Micro 19 (Aleea Comerțului)
- Carrefour Market – Micro 16
- Magazinul Supeco – Micro 39C
- Kaufland 2 – Strada Henri Coandă nr. 5
- Piața Centrală – Hala Agroalimentară
- Piața Țiglina I – Hala Legume-Fructe
Municipalitatea subliniază că Serviciul de Asistență Medicală din Galați va asigura personal medical pregătit pentru a oferi prim ajutor celor afectați de temperaturile extreme.









