Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a anunțat că orașul va deveni centrul folclorului internațional în perioada 21-24 august 2025, cu ocazia Festivalului Internațional de Folclor „Doina Covurluiului”. Acest eveniment va aduce în prim-plan muzica, dansul și tradițiile din numeroase colțuri ale lumii.
„Vă invităm să participați la cel mai mare spectacol de folclor al verii! Acest festival este o oportunitate de a celebra diversitatea culturală și de a crea legături între oameni. Galațiul va fi gazda unor momente de neuitat, unde folclorul devine o punte între culturi”, a declarat Fotea.
Aflat la a XVIII-a ediție, festivalul se va desfășura pe scena Complexului Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” din Grădina Botanică, unde vor evolua ansambluri folclorice din 11 țări, inclusiv România, Turcia, Franța, Italia, Grecia, Cehia, Mexic, Indonezia, Macedonia de Nord, Maroc și Congo, începând cu ora 19.00 în fiecare seară.
Pe lângă reprezentațiile grupurilor internaționale, festivalul va include și recitaluri ale unor artiști renumiți din România, precum Andra, Damian Drăghici & Brothers, Irina Rimes și Zdob și Zdub. Intrarea la spectacole va fi gratuită.
În paralel cu festivalul, va avea loc și Târgul Meșterilor Populari, unde aproximativ 50 de meșteșugari din județul Galați și din alte zone ale țării vor expune și vinde produse tradiționale.