Volodimir Zelenski se întâlnește cu JD Vance după discuția din Biroul Oval

Volodimir Zelenski se întâlnește cu JD Vance după discuția din Biroul Oval

Volodimir Zelenski a subliniat disponibilitatea Ucrainei pentru o diplomație autentică și a evidențiat importanța unui armistițiu complet și necondiționat cât mai curând posibil, conform unui mesaj postat pe rețelele de socializare după întâlnirea cu JD Vance. Această întâlnire a avut loc în marja inaugurării pontificatului Papei Leon al XIV-lea, fiind însoțit de ministrul său de externe, Andrii Sîbiga, și de șeful Administrației Prezidențiale ucrainene, Andrii Iermak.

Președintele ucrainean a insistat asupra necesității de a impune sancțiuni Rusiei și a cerut din nou ca presiunea asupra Rusiei să continue până când aceasta va fi dispusă să oprească războiul.

„Am discutat, de asemenea, despre pașii noștri comuni către realizarea unei păci juste și durabile”, a adăugat Zelenski, care a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea discuțiilor de vineri de la Istanbul, prima rundă de negocieri de pace între Ucraina și Rusia după mai bine de trei ani.

Un armistițiu și o întâlnire directă între Zelenski și Putin au fost principalele obiective ale delegației ucrainene. Totuși, partea rusă a acceptat doar să continue discuțiile, singura înțelegere concretă fiind un schimb de prizonieri de război.

Potrivit oficialilor ucraineni, Rusia a impus condiții inacceptabile pentru a accepta un armistițiu, cum ar fi retragera trupelor din regiunile ucrainene Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson, precum și recunoașterea acestor regiuni și a peninsulei Crimeea ca parte a Rusiei. De asemenea, Rusia a solicitat angajamentul Ucrainei că va rămâne o țară neutră și nu va adera la NATO.

Președintele american, Donald Trump, a anunțat că va purta o convorbire telefonică cu președintele rus, Vladimir Putin, pentru a discuta despre oprirea vărsării de sânge în Ucraina, precum și chestiuni comerciale. După această discuție, Trump va avea o convorbire și cu Zelenski și alți lideri din țările NATO.

Sursa stire:
Etichete: armistițiu diplomație JD Vance negocieri de pace Rusia sancțiuni Trump Ucraina Zelenski
Autor: Petronela Alina