Uniunea Europeană a anunțat că a convenit să accelereze negocierile cu Statele Unite, cu scopul de a evita un război comercial transatlantic. Aceasta reprezintă o abordare mai prietenoasă, la doar câteva zile după ce președintele SUA, Donald Trump, a criticat blocul comunitar pentru că profită de Statele Unite și întârzie discuțiile, conform Bloomberg.
"Există acum un nou impuls pentru negocieri", le-a declarat jurnaliștilor luni Paula Pinho, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, la o zi după ce președintele CE, Ursula von der Leyen, a discutat telefonic cu Donald Trump. "Ei au convenit să accelereze negocierile comerciale și să rămână în contact strâns", a adăugat Pinho.
După convorbire, Trump a revenit asupra amenințării sale de a impune tarife de 50% la importurile din Uniunea Europeană, acceptând o prelungire a termenului limită până pe 9 iulie, pentru a oferi mai mult timp părților să ajungă la un acord.
"Am avut o discuție foarte plăcută și am convenit asupra amânării. Ea a menționat că ne vom întâlni rapid pentru a verifica posibilitatea unui acord", a declarat Trump la întoarcerea sa la Washington, după un weekend petrecut în New Jersey.
Imediat după anunțarea prelungirii termenului, atât moneda euro, cât și dolarul american s-au apreciat față de francul elvețian, considerat un refugiu tradițional în perioade de turbulențe.
Discuțiile au fost afectate până acum de o serie de probleme, fără a se găsi un teren comun între cele două părți. Europenii exprimă neclarități cu privire la dorințele Statelor Unite și la cine reprezintă cu adevărat președintele american.
Vineri, Trump a sugerat că va impune taxe vamale de 50% asupra produselor importate din țările Uniunii Europene, începând cu 1 iunie, și a lăsat să se înțeleagă că negocierile comerciale între Washington și Bruxelles se află într-un impas. "Uniunea Europeană, care a fost formată cu scopul principal de a profita de pe urma Statelor Unite în comerț, este foarte dificil de negociat. Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri. În aceste condiții, recomand impunerea unor taxe vamale de 50% împotriva UE, începând cu 1 iunie", a scris Trump pe rețeaua de socializare Truth Social.
Comisarul pentru comerț și securitate economică, Maros Sefcovic, urma să discute luni cu secretarul american al Comerțului, Howard Lutnick. Ambasadorii UE se pregăteau de asemenea pentru o întâlnire de ultim moment pentru a discuta cele mai recente evoluții cu Comisia Europeană, conform informațiilor de la Agerpres.
Conform calculelor Bloomberg, amenințarea lui Trump cu taxe vamale de 50% ar afecta comerțul cu mărfuri dintre UE și SUA, în valoare de 321 miliarde de dolari, ceea ce ar reduce PIB-ul Statelor Unite cu aproximativ 0,6% și ar majora prețurile cu peste 0,3%.
Deși UE își declară prioritatea de a găsi o soluție negociată cu SUA, se pregătește și pentru măsuri de retorsiune, dacă va fi necesar. Uniunea Europeană a aprobat taxe vamale la mărfurile din SUA, în valoare de 21 miliarde de euro (23,9 miliarde de dolari), ca răspuns la tarifele pe metale anunțate de Trump, care pot fi implementate rapid. Acestea vizează state americane sensibile din punct de vedere politic și includ produse precum boabe de soia din Louisiana, de unde provine președintele Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, precum și produse agricole și motociclete.
De asemenea, blocul comunitar pregătește o listă suplimentară de produse americane pentru care se vor aplica taxe vamale, în valoare de 95 miliarde de euro, vizând avioanele Boeing, mașinile produse în SUA și whisky.