Trupul Papei Francisc a fost mutat, miercuri, în Bazilica Sfântul Petru, unde credincioșii pot aduce un ultim omagiu înainte de funeralii, la care se așteaptă prezența lui Donald Trump și a altor lideri mondiali.
Sicriul cu trupul Papei Francisc, care a încetat din viață luni, la vârsta de 88 de ani, a fost expus începând de miercuri sub tavanul aurit al bazilicii, oferind credincioșilor ocazia de a-și aduce un ultim omagiu înainte de funeraliile programate pentru sâmbătă, eveniment la care vor participa numeroși șefi de stat, conform unui comunicat AFP.
În timp ce corul intona psalmi în latină, procesiunea a traversat Piazza Santa Marta și Piazza Protomartirilor Romani, înainte de a ajunge în Piața Sfântul Petru, unde mii de oameni așteptau cortegiul.
Sicriul a fost așezat în fața altarului mare al basilicii, acoperit de baldachinul monumental din bronz realizat de Bernini, o capodoperă a artei baroce recent restaurată.
Citește și
Ce spunea Papa Francisc despre moarte, cu puțin timp înainte de a se stinge din viață: „Este un nou început”.
După slujbă, pelerinii au primit acces în basilică și au început să treacă prin fața catafalcului, pentru a-și lua rămas bun de la Pontiful argentinian. Mii de credincioși au stat la rând pe străduțele laterale încă de la primele ore ale dimineții, emoționați și nerăbdători să-și exprime prețuirea față de Papa Francisc.
Conducătorul Bisericii Catolice a murit luni dimineață, din cauza unui accident vascular urmat de stop cardiac. În ajun, în ziua de Paște, Pontiful i-a binecuvântat pe pelerini de la balconul basilicii. De asemenea, nesocotind sfaturile medicilor, Papa Francisc a traversat Piața Sfântul Petru cu papamobilul, salutând mulțimea și mângâind copii. „Mulțumesc că m-ai dus în piață”, i-a spus Francisc asistentului său, Massimiliano Strappetti, care îi purta de grijă zi și noapte. Acestea au fost printre ultimele cuvinte rostite de papă.
Sicriul în care se află trupul pontifului argentinian a fost transferat miercuri dimineață din capela modestă a reședinței Santa Marta, unde a locuit din 2013 până la moarte, în grandioasa bazilică a cărei cupolă a fost concepută de Michelangelo.
Sicriul deschis al papei a fost așezat în fața altarului, acoperit de baldachinul monumental din bronz realizat de Bernini. Desprinzându-se de tradiție, sicriul va fi expus fără catafalc, conform cererii exprese a lui Jorge Bergoglio, care a aspirat la mai multă simplitate și sobrietate în riturile funerare papale.
Timp de trei zile, publicul va putea trece pe lângă rămășițele sale, miercuri (de la 11:00 până la miezul nopții), joi (de la 07:00 până la miezul nopții) și vineri (de la 07:00 până la 19:00).
În sicriu, papa poartă o mitră albă și casulă roșie, iar în mâini are un rozariu. Zeci de mii de credincioși sunt așteptați să îi aducă un omagiu final. După decesul predecesorului său, Benedict al XVI-lea, la 31 decembrie 2022, 200.000 de persoane s-au adunat pentru a-i aduce un ultim omagiu înainte de funeraliile la care au participat circa 50.000 de credincioși, conform Agerpres.
Capete încoronate
Funeraliile papei Francisc vor avea loc sâmbătă dimineața, în Piața Sfântul Petru, unde sunt așteptați să sosească sute de mii de credincioși. La fel ca în cazul funeraliilor papei Ioan Paul al II-lea, în 2005, zeci de șefi de stat și capete încoronate vor participa la eveniment, iar măsurile de securitate vor fi sporite.
Președintele american Donald Trump a anunțat că va fi prezent, alături de soția sa, Melania, în ciuda criticilor repetate ale papei la adresa politicilor sale anti-imigranți. Președintele francez Emmanuel Macron și omologul său ucrainean Volodimir Zelenski intenționează, de asemenea, să participe. Cu toate acestea, președintele rus Vladimir Putin, vizat de un mandat de arestare emis de Curtea Penală Internațională, nu va efectua această deplasare.
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președintele Consiliului European, Antonio Costa, premierul britanic Keir Starmer și cancelarul german Olaf Scholz și-au anunțat, de asemenea, prezența, la fel ca și secretarul general al ONU, Antonio Guterres.
De asemenea, regele Felipe al VI-lea și regina Letizia ai Spaniei, Albert al II-lea de Monaco și soția sa, Charlene, vor fi prezenți. După Liturghie, care va începe la ora locală 10:00 (08:00 GMT), sicriul va fi transferat în bazilica Santa Maria Maggiore din centrul Romei, dedicată Fecioarei Maria, unde papa va fi înhumat conform dorinței sale.
Polonia, o țară tradițional catolică, va ține o zi de doliu național în ziua funeraliilor, în timp ce în Italia perioada de doliu a început marți și va dura până sâmbătă.
„Nu mai suferă”
Moartea liderului celor 1,4 miliarde de catolici a adus sute de jurnaliști din întreaga lume la Roma, unde poliția italiană a blocat accesul în Piața Sfântul Petru pentru a restricționa intrarea turiștilor și a credincioșilor. Drapelele în culorile galben și alb ale Sfântului Scaun au fost coborâte în bernă, iar marți seară a avut loc o nouă rugăciune publică în Piața Sfântul Petru.
Sosită la începutul serii în această piață, înconjurată de celebra colonadă a lui Bernini, o călugăriță mexicană, Maria Guadalupe Hernandez Olivo, a mărturisit că în cazul său șocul a fost „foarte puternic”, chiar dacă papa „este într-un loc mai bun și nu mai suferă”. „Numai Dumnezeu știe cine va fi succesorul său”, a adăugat ea.
Vatican News, canalul media oficial al Vaticanului, a dezvăluit marți că papa a acuzat o stare de rău luni, în jurul orei 05:30 (03:30 GMT). Peste mai mult de o oră, după ce i-a făcut cu mâna infirmierului său, a intrat în comă, înainte de a muri la 07:35.