Trump vizează o creștere de patru ori a producției de energie nucleară în următorii 25 de ani pentru a înfrunta China în domeniul inteligenței artificiale

Trump vizează o creștere de patru ori a producției de energie nucleară în următorii 25 de ani pentru a înfrunta China în domeniul inteligenței artificiale

Miliardarul republican Donald Trump, care a promis proceduri rapide și sigure, își propune ca procesul de examinare a cererilor de construcție a noilor reactoare nucleare să nu depășească 18 luni. De asemenea, el dorește să reformeze Comisia Reglementării Nucleare și să stimuleze extracția și îmbogățirea uraniului.

„A venit vremea (domeniului) nuclear modern”, a declarat Trump într-o conferință de presă susținută în Biroul Oval.

Secretarul american al Afacerilor Interne, Doug Burgum, a menționat că miza este „să se producă suficientă electricitate pentru a câștiga duelul inteligenței artificiale (AI) cu China”.

„Vrem să fim în măsură să testăm și să desfășurăm reactoare nucleare în timpul mandatului în curs”, a declarat un oficial de rang înalt de la Casa Albă, care a solicitat anonimatul, într-o discuție cu jurnaliștii.

Prima putere nucleară civilă

Statele Unite rămân prima putere nucleară civilă mondială, având 94 de reactoare operaționale, cu o vârstă medie de 42 de ani.

Având în vedere creșterea cererii de electricitate, în special din cauza dezvoltării inteligenței artificiale (AI), și dorința unor țări de a-și decarboniza economiile, interesul pentru energia nucleară revine pe agenda globală.

Franța, care dispune de 57 de reactoare și este cea mai nuclearizată țară pe cap de locuitor, a anunțat în 2022 un nou program pentru construirea a între șase și 14 reactoare, primul urmând să fie finalizat până în 2038.

China, extrem de activă în domeniu, se aliniază Franței cu 57 de reactoare operaționale, având în construcție alte 27 de reactoare.

Rusia rămâne cea mai mare exportatoare de centrale nucleare, având 26 de șantiere de reactoare, inclusiv șase pe teritoriul său.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat.

Sursa stire:
Etichete: dezvoltare durabilă Donald Trump energie nucleară inteligență artificială politici energetice reactoare nucleare
Autor: Petronela Alina