„Am spus Canadei, care își dorește cu adevărat să facă parte din fabulosul nostru 'Dom de Aur', că o va costa 61 de miliarde de dolari dacă rămâne o națiune separată, dar că nu o va costa NIMIC dacă devine cel de-al 51-lea stat american”, a declarat președintele SUA pe rețeaua sa de socializare Truth Social. „Ei studiază oferta!”, a adăugat el.
De la revenirea sa la Casa Albă și chiar înainte de aceasta, în timpul campaniei sale prezidențiale, Trump a discutat frecvent despre posibilitatea anexării Canadei, țară vecină cu Statele Unite.
Atitudinea președintelui american a avut un impact semnificativ asupra recentei alegeri legislative canadiene, câștigată de Partidul Liberal al premierului Mark Carney, care l-a înlocuit în martie pe Justin Trudeau, pe care Donald Trump l-a denumit „guvernator”.
Carney a respins de mai multe ori propunerile lui Trump, chiar și în Biroul Oval, unde a fost primit la începutul acestei luni, subliniind că țara sa „nu va fi niciodată de vânzare”.
Regele Charles al III-lea a dat asigurări marți, la Ottawa, că autodeterminarea este o valoare esențială pentru canadieni, într-o perioadă în care Canada se confruntă cu o criză fără precedent din cauza amenințărilor de anexare formulate de președintele american Donald Trump.
Suveranul a subliniat că „democrația, pluralismul, supremația legii, autodeterminarea și libertatea sunt valori dragi în ochii canadienilor” și că Canada este „puternică și liberă”.
Săptămâna trecută, Mark Carney a anunțat că Ottawa poartă discuții „la nivel înalt” cu Statele Unite cu privire la o posibilă participare la „Domul de Aur”.
Acest sistem de apărare antirachetă are scopul de a oferi Statelor Unite o protecție eficientă împotriva unei game variate de amenințări, de la rachete balistice intercontinentale până la rachete hipersonice și de croazieră, inclusiv drone.