SUA, aliaților NATO: Să fim pregătiți de luptă, nu de conferințe

SUA, aliaților NATO: Să fim pregătiți de luptă, nu de conferințe

În cadrul unei reuniuni a miniștrilor apărării, liderul american a afirmat că "nu mai putem vorbi despre dependență" în relația dintre statele membre NATO și Statele Unite. El a subliniat necesitatea ca fiecare țară să aloce 5% din PIB pentru apărare.

În acest context, 16 state europene au activat derogarea oferită de Bruxelles, care le permite să depășească temporar limitele deficitului pentru a spori cheltuielile de apărare. România, însă, nu se numără printre acestea.

Cu un ton hotărât, șeful Pentagonului, Pete Hegseth, a expus prioritățile administrației Trump în ceea ce privește Alianța nord-atlantică. "Trebuie să fim o alianță în adevăratul sens al cuvântului. Trebuie să fim mai mult decât steaguri în vânt. Trebuie să fim forțe pregătite de luptă, nu de conferințe," a declarat acesta.

Hegseth a subliniat că statele membre trebuie să-și crească cheltuielile militare rapid, până la summitul NATO de la Haga, programat pentru sfârșitul lunii. "Sunt aici pentru a mă asigura că fiecare stat membru înțelege ce are de făcut: toată lumea trebuie să tragă pentru obiectivele comune. Toate statele NATO trebuie să contribuie cu 5% din PIB. Aceasta este o dovadă a recunoașterii naturii amenințării. Statele Unite sunt mândre să fie alături de aliații lor, dar mesajul nostru rămâne categoric: descurajare și pace prin forță! Nu este loc de dependență de SUA!"

Declarațiile vin în contextul în care unele țări membre, precum Italia, Spania, Belgia sau Canada, încă depun eforturi pentru a îndeplini ținta anterioară, mai modestă, de 2% din PIB.

Mark Rutte, Secretarul General al NATO, a menționat: "Astăzi, discutăm despre obiectivele în materie de capacități de apărare, pentru a evalua lipsurile și carențele. Scopul nu este doar să ne putem apăra astăzi, ci și în 3, 5 sau 7 ani de acum înainte. Aceste investiții trebuie finanțate, iar despre aceasta ne vom ocupa la summitul de la Haga."

La nivelul Uniunii Europene există o clauză specială care permite țărilor membre să depășească temporar limitele deficitului bugetar pentru a cheltui mai mult pe apărare, fără sancțiuni imediate. Această "clauză de scutire națională" oferă guvernelor posibilitatea de a aloca anual până la 1,5% din PIB suplimentar, timp de patru ani, exclusiv pentru cheltuieli militare. Multe țări, de la Polonia și Ungaria, până la Belgia, Germania sau Grecia, au profitat deja de această flexibilitate în contextul amenințărilor de securitate cauzate de războiul din Ucraina.

Cu toate acestea, România nu a activat până acum această opțiune, având în vedere deficitul bugetar ridicat (aproape 9% din PIB în 2024, de peste trei ori peste limita impusă de UE de 3%).

În ajunul întâlnirii de la Bruxelles, președintele american a discutat din nou la telefon cu Vladimir Putin, catalogând conversația drept pozitivă, deși recunoscând că nu va conduce la o pace imediată.

Trump a comentat despre operațiunea ucraineană, afirmând că aceasta a fost "dur și dat naibii de șmecher". El a avertizat că Putin a declarat că va răspunde la atacurile recente asupra aerodromurilor rusești.

Kira Rudik, membru al Parlamentului ucrainean, a reacționat: "Când am citit declarația președintelui Trump, m-am întrebat: 'Cum a putut liderul lumii democratice să-i ofere lui Putin binecuvântarea de a ataca din nou Ucraina?' Este absurd și rușinos, mai ales pentru cei de pe front. Mă întreb: 'Nu este clar cine este agresorul și că Ucraina se apără?'"

Conform evaluărilor oficialilor americani, cele 117 drone ucrainene lansate din containere aflate în apropierea țintelor au distrus sau avariat grav în jur de 20 de avioane de luptă rusești, inclusiv bombadiere strategice TU-95 și un avion sofisticat de detectare și control radar A-50.

Imagini din satelit arată că Rusia a încercat să-și protejeze bombardierele folosind metode de camuflaj rudimentare; de exemplu, au plasat anvelope pe aripi sau au desenat false avioane pe pistă.

Etichete: alianță apărare cheltuieli militare NATO Trump
Autor: Petronela Alina