Donald Trump pare să fi adoptat o strategie bazată pe imprevizibilitate în politica sa externă, lăsând adesea impresia că ia decizii neașteptate. De exemplu, a lăsat să se creadă că ar accepta o pauză în negocierile cu Iranul, dar a ordonat atacuri militare în același timp.
Acest comportament a fost descris de analiști ca fiind o formă de „Teoria Nebunului”, unde un lider își intimidă adversarii prin comportamente imprevizibile pentru a obține avantaje. Peter Trubowitz, profesor de relații internaționale, subliniază că deciziile lui Trump sunt adesea influențate de caracterul și temperamentul său, ceea ce face ca politica externă să fie extrem de centralizată.
Trump a utilizat acest stil ca un atu politic, având în vedere că imprevizibilitatea sa a devenit o doctrină a administrației sale. Această abordare a dus la schimbări semnificative în relațiile internaționale, mai ales în raport cu aliații tradiționali ai Statelor Unite.
De exemplu, în timpul mandatului său, Trump a avut interacțiuni controversate cu lideri europeni și a pus la îndoială angajamentele statutului american în cadrul NATO, ceea ce a generat îngrijorări cu privire la viitorul alianței transatlantice.
Cu toate acestea, imprevizibilitatea sa poate avea atât beneficii, cât și dezavantaje. Pe de o parte, a determinat statele europene să crească cheltuielile pentru apărare, dar pe de altă parte, a provocat un sentiment de nesiguranță în ceea ce privește angajamentele Americii în materie de securitate.
În ceea ce privește inamicii, efectul acestei strategii nu este la fel de clar. Lideri precum Vladimir Putin și cei din Iran par să nu fie influențați de tacticile lui Trump, ceea ce ridică întrebări despre eficiența acestei abordări în fața adversarilor. În concluzie, imprevizibilitatea ca strategie poate aduce rezultate mixte, dar are potențialul de a transforma peisajul politic internațional.
