Conform agenției de presă EFE, Rusia a lansat trei rachete și aproape 100 de drone după acest scurt armistițiu.
Potrivit unui raport al Forțelor Aeriene Ucrainene, armata rusă a atacat regiunea Herson, din sudul Ucrainei, lansând o rachetă de croazieră antinavală Onyx, care a fost lansată din peninsula ocupată Crimeea.
De asemenea, alte două rachete de tip Kh-31P au fost lansate de Rusia împotriva regiunii Mikolaiv, situată tot în sudul Ucrainei.
Vitali Kim, guvernatorul regiunii Mikolaiv, a confirmat reluarea atacurilor aeriene rusești în această zonă, menționând: "În dimineața de 21 aprilie, la ora locală 04:57, inamicul a atacat orașul cu rachete, al căror tip este în curs de stabilire. Nu au existat victime și nici pagube", a scris acesta pe Telegram.
Citește și
The Hill: China trimite soldați în Ucraina pentru a se pregăti pentru o invazie a Taiwanului
La primele ore ale dimineții, 96 de drone au intrat pe teritoriul Ucrainei, printre care se numără drone de atac Shahed și replici ale acestora, utilizate de forțele Kremlinului pentru a deruta apărarea antiaeriană ucraineană.
Din numărul total de drone lansate, 42 au fost doborâte de apărarea ucraineană, iar 47 de replici au căzut fără a provoca consecințe.
Guvernatorul regiunii Dnipropetrovsk, Serghii Lisak, a indicat că armata rusă a lansat drone asupra regiunii sale, precizând că o casă a fost avariată și un incendiu s-a declanșat într-o fabrică alimentară, însă nu au fost raportate răniți.
Propunerea de prelungire a armistițiului
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a acceptat armistițiul anunțat de omologul său rus Vladimir Putin, a afirmat duminică seara că forțele ruse au încălcat încetarea focului "de peste 2.000 de ori" în cursul zilei, semnalând totodată că acestea nu au efectuat raiduri aeriene în perioada respectivă.
El a propus, în acest context, prelungirea armistițiului cu 30 de zile, având în vedere atacurile cu drone și rachete cu rază lungă de acțiune asupra infrastructurilor civile.
Guvernatorul regiunii Cerkasî, Igor Tabureț, a informat de asemenea despre atacuri cu drone, menționând: "Pe cerul nostru, opt drone rusești au fost distruse de forțele și mijloacele de apărare antiaeriană. O infrastructură a fost avariată", adăugând că nu au fost raportate răniți.
Zelenski a semnalat anterior "operațiuni rusești" în sectoarele Pokrovsk și Siversk, pe frontul estic, reproșând armatei ruse că "utilizează în continuare arme grele".
Rusia anunță respingerea atacurilor ucrainene
Ministerul Apărării al Rusiei a informat despre tentative nereușite ale soldaților ucraineni de a "ataca pozițiile rusești" în sectoarele Suhaia Balka și Bogatîr, în regiunea Donețk, estul Ucrainei.
Autoritățile ruse au menționat de asemenea acțiuni militare ucrainene împotriva regiunilor rusești de frontieră Briansk, Kursk și Belgorod, în care ar fi fost "ucisi sau răniți civili", conform AFP.
Referitor la încetarea focului, care a expirat duminică la 21:00 GMT, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat pentru agențiile de presă ruse că Vladimir Putin "nu a dat niciun ordin" pentru prelungirea acestuia.