Producătorul auto chinez BYD a reușit să depășească Tesla în vânzările de vehicule electrice din Europa pentru prima dată. Această schimbare semnificativă survine pe fondul scăderii cererii pentru modelele Tesla, afectată de gama îmbătrânită de produse și de pozițiile controversate ale CEO-ului, Elon Musk.
În luna aprilie, BYD a înmatriculat în Europa 7.231 de vehicule electrice, în comparație cu Tesla, care a raportat 7.165 de unități, conform datelor furnizate de JATO. Felipe Munoz, analist global la JATO Dynamics, a subliniat că „Este un moment de cotitură pentru piața auto europeană, mai ales având în vedere că Tesla a dominat vânzările de vehicule electrice aici ani la rând. BYD și-a început oficial operațiunile în afara Norvegiei și Olandei abia la sfârșitul lui 2022.”
Cererea pentru vehicule electrice în Europa rămâne stabilă, cu înmatriculările de vehicule electrice crescând cu 28% în aprilie față de aceeași lună a anului trecut, în principal datorită producătorilor auto chinezi.
Citește și
„Bijuteria coroanei Schumacher” - Un monopost de Formula 1 condus de Schumacher, vândut pentru peste 18 milioane de dolari.
Chiar și în contextul introducerii de tarife vamale de către Uniunea Europeană pentru mașinile electrice produse în China, înmatriculările acestora au crescut cu 59% față de anul trecut. În comparație, producătorii din Europa, Japonia, Coreea de Sud și SUA au înregistrat o creștere de doar 26%.
Scăderea cererii pentru Tesla
Tesla a raportat anul trecut prima scădere anuală a livrărilor, iar analiștii estimează o nouă scădere și în 2024. În primul trimestru al acestui an, compania a înregistrat un declin de 13%. Deși Elon Musk a declarat recent că vânzările s-au redresat și că cererea este solidă în afara Europei, pozițiile sale politice au generat proteste în SUA și Europa, afectând imaginea companiei și, implicit, vânzările.
În plus, opririle de producție pentru modernizarea fabricilor în vederea lansării noului Model Y au condus la scăderi în producție și livrări în primele trei luni ale anului. Analiștii sugerează că mulți clienți așteaptă versiunile mai accesibile ale acestui model, cel mai bine vândut din portofoliul Tesla, ceea ce contribuie la scăderea cererii actuale.
Urmărește Știrile PRO TV pe canalul tău de social media preferat.
Sursa: News.ro