Partidul pro-rus din Bulgaria incită la revoltă armată împotriva adoptării euro

Partidul pro-rus din Bulgaria incită la revoltă armată împotriva adoptării euro

Partidul pro-rus Renașterea a îndemnat cetățenii bulgari la o revoltă armată împotriva adoptării monedei euro, planificată pentru 1 ianuarie 2026. Formațiunea a solicitat sprijinul unor lideri internaționali precum Donald Trump, Viktor Orban și Robert Fico, pe care îi consideră aliați în lupta împotriva zonei euro, pe care o denumesc o „perversiune morală și sexuală”, conform publicației Novinite.

Această instigare la violență a avut loc vineri, în cadrul unei discuții publice organizate la Palatul Național al Culturii din Sofia, care a purtat titlul „Cum să salvăm leva”, și a fost condusă de partidul Renașterea și de alți membri ai mișcării anti-europene.

Alegeri 2025

Liderul formațiunii, Kostadin Kostadinov, a cerut mobilizarea a 100.000 de oameni să protesteze la Sofia pe 31 mai împotriva adoptării euro. Nedyalko Nedyalkov, un alt lider pro-rus, a afirmat că „poporul are dreptul la revoltă, inclusiv la revolte armate”.

Acesta a acuzat-o pe președintele Parlamentului, Natalia Kiselova, de organizarea unei „lovituri de stat” prin facilitarea aderării Bulgariei la euro, după ce aceasta a blocat o propunere de referendum pe această temă. Președintele Rumen Radev a anunțat că va contesta decizia la Curtea Constituțională.

Discursuri extremiste

Fostul parlamentar Strahil Angelov a solicitat voturi de cenzură împotriva guvernului și a anunțat că va trimite o declarație liderilor mondiali, inclusiv președintelui SUA și premierilor din Ungaria și Slovacia, cerându-le sprijinul împotriva euro.

Discursurile partidului Renașterea conțin elemente caracteristice partidelor extremiste din Europa, incluzând afirmații anti-vaccin și homofobe, în timp ce susținătorii agitau steaguri ale Rusiei în sală.

Retorica împotriva monedei euro variază de la avertismente legate de inflație la acuzații că politicienii pro-europeni încearcă să submineze democrația bulgară. Renașterea își propune să „pedeapsească elitele” și să restabilească „adevărata democrație”, îndemnându-și susținătorii să „arate puterea poporului” față de cei pe care îi consideră opresori.

Sursa stire:
Etichete: anti-europeni Bulgaria democrație euro Kiselova Kostadinov partid pro-rus revoltă armată
Autor: Petronela Alina