Oraș italian impune reguli stricte: mersul desculț interzis și amenzi usturătoare

Oraș italian impune reguli stricte: mersul desculț interzis și amenzi usturătoare

Un oraș din Italia a adoptat măsuri dure pentru a menține o imagine turistică plăcută și a asigura liniștea locuitorilor. Printre restricțiile impuse se numără interzicerea mersului desculț în centrul localității și în port, purtarea costumelor de baie în locuri publice, precum și cerșetoria.

De asemenea, cetățenii și vizitatorii nu pot organiza picnicuri sau sta pe drumuri și bănci. Autoritățile au decis să interzică și prezența bagajelor mari sau a difuzoarelor portabile în aceste zone.

Amenzile pentru cei care nu respectă aceste reguli variază între 25 și 500 de euro. Scopul acestor măsuri este de a proteja patrimoniul cultural și de a oferi un mediu civilizat pentru cei aproximativ 400 de rezidenți permanenți, care se confruntă cu un număr de 6.000 până la 7.000 de turiști în sezonul de vârf.

Aceste reglementări se înscriu într-o tendință mai largă observată în orașele turistice europene, unde se caută soluții pentru a reglementa comportamentele vizitatorilor și a preveni excesele care pot afecta cultura locală.

Informatii preluate si adaptate din: Stirile PROTV
Etichete: amenzi comportament public patrimoniu reguli turism
Autor: Petronela Alina