În contextul provocărilor recente asupra lanțurilor de aprovizionare alimentară, autosuficiența alimentară a devenit un subiect de interes crescut. Un studiu recent a evaluat 186 de țări și a constatat că doar Guyana este capabilă să își producă toate alimentele necesare, conform recomandărilor nutriționale internaționale.
Situată între Venezuela, Brazilia și Surinam, Guyana are o densitate a populației de doar 4 locuitori pe kilometru pătrat, ceea ce contribuie la această autosuficiență. Totuși, 85% din teritoriul său este acoperit de pădurea amazoniană, limitând astfel suprafața disponibilă pentru agricultură.
Cercetătorii de la universitățile din Göttingen și Edinburgh au evaluat capacitatea fiecărei țări de a-și satisface necesitățile alimentare, folosind șapte grupe alimentare: fructe, legume, produse lactate, carne, pește, proteine vegetale și amidonoase. Conform acestui studiu, peste o treime dintre țări sunt autosuficiente în doar două sau mai puține dintre aceste categorii.
După Guyana, doar China și Vietnam reușesc să acopere șase dintre cele șapte categorii, întâmpinând dificultăți în producția de produse lactate.
Disparitățile regionale sunt semnificative, Europa și America de Sud având o autosuficiență mai mare comparativ cu statele insulare și țările din Peninsula Arabică. În Africa Subsahariană, multe țări nu reușesc să își acopere necesarul de legume, pește, fructe și carne.
Chiar și statele cu mari capacități agricole, precum Statele Unite și Franța, nu reușesc să îndeplinească cerințele în toate categoriile alimentare. De exemplu, majoritatea țărilor nordice nu produc suficient fructe.
Un aspect important observat este că, deși multe țări supraproduc carne și lactate, ele nu reușesc să producă suficiente proteine vegetale. De asemenea, jumătate dintre țări nu generează suficient leguminoase sau amidonoase.
Comerțul internațional joacă un rol crucial în satisfacerea nevoilor alimentare globale, însă dependența de importuri poate crea riscuri, mai ales în situații de instabilitate geopolitică. Experți subliniază importanța dezvoltării unor lanțuri de aprovizionare reziliente pentru a asigura sănătatea publică și siguranța nutrițională.
