Trupul neînsuflețit al Papei Francisc a fost depus pe catafalc în Bazilica Sfântul Petru, în așteptarea funeraliilor programate pentru sâmbătă dimineața. Autoritățile estimează că aproape 20.000 de credincioși au trecut pe la căpătâiul pontifului defunct.
Bazilica Sfântul Petru a rămas deschisă după miezul nopții, oferind pelerinilor ocazia de a-și lua rămas bun de la Papa argentinian. Oamenii, în tăcere, au venit cu flori, rugăciuni și lacrimi, mulțumindu-i pentru blândețea, curajul și iubirea cu care a atins sufletele lumii.
Georgia Meloni, un ultim omagiu pentru Papa Francisc
Printre cei care i-au adus un ultim omagiu Papei s-a aflat și premierul Italiei, Giorgia Meloni. În prima zi de pelerinaj, aproape 20.000 de credincioși s-au înclinat în fața catafalcului, unii așteptând chiar și 8 ore. Procesiunea va continua până mâine seară, în ajunul funeraliilor.
Autoritățile se așteaptă ca numărul pelerinilor să crească până la sâmbătă, ziua înmormântării. Guvernul italian a implementat măsuri sporite de securitate, închizând mai multe străzi din Vatican și interzicând survolul deasupra Romei. Credincioșii care doresc să ajungă în Bazilica Sfântul Petru trebuie să treacă prin două filtru de securitate.
Între timp, cardinalii prezenți la Roma s-au reunit pentru a doua Congregație generală, întâlniri esențiale pentru pregătirea Conclavului, în cadrul căruia se va alege următorul Papă.
Cardinal Jean-Paul Vesco: „Nu am decis nimic despre aceste lucruri, îmi pare rău!”
Inelul pescarului, distrus după moartea Papei Francisc
Simbolic, sfârșitul pontificatului Papei Francisc a fost marcat prin anularea inelului pescarului. Acesta, numit după Sfântul Petru, considerat primul papă, reprezintă cel mai recunoscut simbol papal.
Nicole Winfield, The Associated Press: „Acesta este inelul care poartă sigiliul papal. Papa Francisc l-a folosit pentru documentele oficiale. Conform tradiției, el trebuie distrus ca parte a încheierii pontificatului său.”
Sâmbătă, o slujbă în aer liber va avea loc în Piața Sfântul Petru, oficiată de decanul Colegiului cardinalilor, Giovanni Battista Re, în vârstă de 91 de ani. Se estimează că cel puțin 250.000 de oameni vor asista la această ceremonie.
Papa Francisc a cerut să fie înmormântat în Santa Maria Maggiore din Roma, o bazilică deosebit de dragă lui, și nu în Bazilica Sfântul Petru, așa cum au făcut majoritatea predecesorilor săi.