Elon Musk a declarat că Donald Trump ar figura în dosarele legate de controversatul Jeffrey Epstein, judecat pentru trafic sexual și pedofilie.
CEO-ul Tesla a adăugat că, fără sprijinul său, republicanul ar fi pierdut cursa pentru Casa Albă. Reacția imediată a președintelui american a fost una de profundă dezamăgire față de fostul său partener politic, amenințând că îi va anula contractele guvernamentale.
Donald Trump: „Elon și cu mine am avut o relație excelentă. Nu știu dacă o vom mai avea.”
După ce cu o săptămână în urmă cei doi păreau uniți în Biroul Oval, cel mai bogat om din lume și președintele Trump s-au întors unul împotriva celuilalt.
Această aparentă armonie, care a venit la finalul perioadei în care Musk a acționat ca angajat special al guvernului, a durat doar 48 de ore. În weekend, Musk a lansat un atac virulent asupra proiectului de lege legat de reducerile de taxe și cheltuieli, inițiat de Trump.
Donald Trump: „Practic, toți cei din această cameră erați aici și ați văzut că am avut o petrecere de rămas bun minunată. El a spus lucruri minunate despre mine. Nu putea fi mai drăguț.”
„În întreaga istorie a civilizației, nu a existat o lege care să fie în același timp mare și frumoasă. Toată lumea știe asta! Fie obțineți o lege mare și urâtă, fie o lege subțire și frumoasă. Subțire și frumoasă este calea”, a scris Musk pe rețeaua sa de socializare.
Elon Musk l-a acuzat pe Trump de lipsă de recunoștință, susținând că președintele nu ar fi câștigat alegerile fără sprijinul său. Musk a fost principalul finanțator al campaniei din 2024, contribuind cu peste 250 de milioane de dolari.
În plus, miliardarul a sugerat, fără dovezi, că Trump ar fi implicat în dosarul lui Epstein, omul de afaceri american care s-a sinucis în închisoare după ce a fost condamnat pentru trafic de persoane și agresiune sexuală.
Donald Trump: „Sunt foarte dezamăgit de Elon. L-am ajutat mult.”
Trump a afirmat că, odată ce oamenii ies din cercul său de influență, devin adesea ostili.
Zeke Miller, jurnalist AP: „Tensiunile dintre Elon Musk și președinte (Trump) au început să se acumuleze încă din momentul în care Musk a ajuns la Casa Albă. El era un fel de Icar, a acaparat atenția și l-a provocat pe Trump, fiind cea mai vizibilă persoană din administrația sa.”
Scandalul are deja repercusiuni economice: acțiunile Tesla au scăzut cu 14%, mai exact 1 trilion de dolari, și valorează în prezent 916 miliarde de dolari, conform CNBC.
Tensiunile vin în contextul unei vizite a cancelarului german la Casa Albă.
Julia Benbrook, corespondent CNN: „Aceasta a fost prima vizită a lui Friedrich Merz în Statele Unite de la alegerea sa în funcție și prima sa întâlnire față în față cu Trump.”
Donald Trump: „Mă bucur că ne-am întâlnit. Am mai avut de-a face cu cancelarul german și este un om foarte bun, cu care se poate lucra.”
Întâlnirea dintre cei doi a avut loc la o zi după ce Statele Unite au dublat taxele vamale la importurile de oțel și aluminiu. Negocierile pentru un potențial acord comercial cu Uniunea Europeană sunt în desfășurare.
Donald Trump: „Vom avea un acord comercial bun. Presupun că va fi determinat în mare parte de Uniunea Europeană, dar tu ai un rol important, vei fi implicat.”
Războiul din Ucraina a fost, de asemenea, adus în discuție.
Friedrich Merz, cancelarul Germaniei: „America se află din nou într-o poziție foarte puternică pentru a face ceva în legătură cu acest război. Haideți să vorbim despre ce putem face împreună.”
Cancelarul german i-a oferit lui Trump un cadou plin de semnificație: o copie înrămată a certificatului de naștere al bunicului său, Friedrich Trump, care a emigrat în Statele Unite la vârsta de 16 ani.
Suspansul continuă, iar lista cu măsurile de salvare a bugetului nu este încă definitivată.