Autoritățile din Statele Unite au decis retragerea de pe piață a unor creveți congelați din cauza unei posibile contaminări cu cesiu-137, un radioizotop radioactiv. Această măsură a fost anunțată după ce autoritățile vamale au identificat C-137 într-o încărcătură provenită de la o companie indoneziană, PT. Bahari Makmur Sejati.
Creveții afectați, marca Great Value, au fost distribuiți de Walmart în 13 state americane. Într-un comunicat, Agenția americană pentru controlul alimentelor și medicamentelor (FDA) a avertizat consumatorii, distribuitorii și comercianții să nu consume, să nu servească și să nu vândă loturile afectate.
Deși nivelul de contaminare cu cesiu-137 a fost considerat minim de către FDA, se subliniază că expunerea prelungită, chiar și în doze mici, poate fi asociată cu un risc crescut de cancer. Autoritățile au cerut Walmart să inițieze o campanie de retragere a produselor din magazine.