Bulgaria primește aviz favorabil din partea CE pentru aderarea la zona euro

Bulgaria primește aviz favorabil din partea CE pentru aderarea la zona euro

Comisia Europeană a anunțat pe Facebook: „Prin urmare, propunem să dăm undă verde pentru a avansa cu procesul de adoptare. Consiliul va discuta acum propunerea noastră și va lua o decizie finală numai după ce va asculta opiniile Parlamentului European și ale Băncii Centrale Europene. Bulgaria, ne vedem în curând în moneda noastră comună.”

Începând cu 1 ianuarie 2026, Bulgaria ar putea adopta moneda euro. În prezent, România nu are o țintă oficială pentru adoptarea monedei unice europene.

Decizia a fost confirmată și de Banca Comercială Europeană (BCE), care a menționat că miniștrii europeni ai Finanțelor sunt așteptați să adopte o decizie favorabilă la începutul lunii iulie.

După finalizarea procesului politic, oficialii de la Banca Națională a Bulgariei vor fi invitați să participe la diferite grupuri din cadrul BCE, inclusiv Consiliul guvernatorilor, în calitate de observatori, până la aderarea formală.

Bulgaria a încercat timp de mai mulți ani să adere la zona euro, însă data aderării a fost amânată din cauza neîndeplinirii anumitor criterii esențiale, în special cel referitor la inflație.

Opinii împărțite în rândul bulgarilor

Cel mai recent Eurobarometru arată că 50% dintre bulgari se opun adoptării monedei euro, în timp ce 43% sunt în favoarea renunțării la leva.

Unii economiști susțin că aderarea la zona euro nu va aduce schimbări semnificative în economia Bulgariei pe termen scurt, având în vedere că guvernul a legat leva de euro prin lege, stabilind un curs fix de 1 leva pentru fiecare 51 de eurocenți.

Recent, câteva mii de persoane au protestat împotriva adoptării euro la Sofia. Kostadin Kostadinov, liderul partidului pro-rus Vazrajdane, a declarat: „Libertate! Alegem leva bulgărească, nu euro.”

Sursa stire:
Etichete: aderare BCE Bulgaria Comisia Europeană economie euro inflație opinie publică
Autor: Petronela Alina