Aurul continuă să strălucească pe piețele internaționale și în 2025. După ce anul trecut prețul acestui metal prețios a atins valori record, analiștii prezic o continuare a tendinței ascendente în perioada imediat următoare. Potrivit gigantului bancar JP Morgan, până în al doilea trimestru al anului 2026, prețul aurului ar putea ajunge la 4.000 de dolari pe uncie. Această creștere de preț este generată de o cerere record, pe fondul tensiunilor geopolitice și economice. În acest context, atenția băncilor centrale s-a îndreptat, ca de obicei, către aur, considerat un activ de refugiu tradițional, iar acest lucru se aplică și marilor investitori, dar și investitorilor individuali.
Interesul pentru aur, văzut atât ca o achiziție strategică de investiție, cât și ca suport pentru microcreditare, este în plină expansiune și în România, conform documentului citat.
Directorul general al Magnor, Cosmin Popovici, afirmă că aurul rămâne una dintre cele mai sigure forme de păstrare a valorilor. Aceasta este susținută de interesul crescut al clienților, atât pentru vânzare, cât și pentru investiție.
Cererea în creștere pentru lingouri de un kilogram
„În ultima perioadă, am onorat comenzi importante pentru lingouri de aur cu greutăți mari, inclusiv de un kilogram, ceea ce reflectă interesul crescut al investitorilor pentru active de refugiu”, a precizat Popovici.
Analiza relevă că, în primul trimestru din 2025, s-a observat o creștere semnificativă a achizițiilor de aur, iar acest trend ascendent se va menține pe parcursul întregului an.
„În paralel cu achiziția de aur de investiții, observăm și o dezvoltare a zonei de microcreditare, cu colateral de aur. Tichetul mediu a fost de aproximativ 2.000 lei în primele luni ale anului, înregistrând o creștere de 30% față de anul precedent, ceea ce reflectă încrederea clienților în aur. Capacitatea acestuia de a fi transformat rapid în lichidități îi conferă statutul de soluție financiară imediată. Această evoluție este determinată de creșterea prețului aurului, care permite garantarea unor finanțări de o valoare superioară comparativ cu perioadele anterioare, utilizând același activ ca garanție”, a adăugat Popovici.