Guvernul României propune o serie de măsuri care vizează modificarea Codului administrativ, măsuri ce vor fi valabile până la finalul anului 2026. Printre acestea se numără suspendarea concursurilor pentru posturile vacante, cu excepția celor specifice aprobate anterior, și oprirea transferurilor funcționarilor publici.
Ministerul Muncii a supus dezbaterii publice o Ordonanță de urgență ce include norme tranzitorii. Astfel, se suspendă detasările și transferurile personalului public pe o perioadă determinată, iar autoritățile au obligația de a decide dacă angajații detașați pot continua activitatea în instituția respectivă.
În plus, pensionarii pot continua să lucreze în sectorul public până la vârsta de 70 de ani, dar doar cu condiția de a renunța la plata pensiei și cu acordul angajatorului. Aceste măsuri sunt menționate în Nota de fundamentare a ordonanței și au scopul de a optimiza resursele umane din sistemul public.
Conform celor mai recente statistici, în administrația centrală activează 836.400 de angajați dintr-un total de aproximativ 1,3 milioane, iar cele mai numeroase instituții sunt Ministerul Educației și Ministerul Sănătății.