Câștigul salarial mediu brut a atins valoarea de 9.495 lei, înregistrând o creștere de 563 lei (+6,3%) față de luna februarie a acestui an.
Domeniile cu cele mai mari și cele mai mici salarii
Cele mai mari valori ale câștigului salarial mediu net s-au observat în fabricarea produselor din tutun (14.768 lei) și în activitățile de servicii în tehnologia informației (inclusiv servicii informatice) (13.697 lei). Pe de altă parte, cele mai mici salarii au fost înregistrate în hoteluri și restaurante (3.279 lei) și în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (3.410 lei).
Comparativ cu luna martie a anului precedent, câștigul salarial mediu net a crescut cu 9,8%.
Indicele câștigului salarial real a fost de 104,7% în luna martie 2025 față de aceeași lună a anului anterior și de 106,1% față de februarie 2025. În comparație cu luna octombrie 1990, indicele câștigului salarial real a fost de 264,4%, cu 15,1 puncte procentuale mai mult decât în februarie 2025.
„Fluctuațiile câștigului salarial din cursul anului sunt determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale și a primelor de sărbători, mai ales în lunile de bază de comparație (decembrie, martie/aprilie). Aceste variabile influențează atât creșterile, cât și scăderile, estompând fluctuațiile câștigului salarial lunar pe parcursul anului. Evoluția câștigului salarial real depinde atât de fluctuațiile câștigului salarial mediu net, cât și de rata inflației”, afirmă INS.
În luna martie 2025, majoritatea activităților din sectorul economic au înregistrat creșteri ale câștigului salarial mediu net, ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanțe deosebite sau pentru sărbătorile de Paște), drepturi în natură și ajutoare bănești, sume din profitul net și din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creșterile au fost influențate de realizările de producție și încasările mai mari, în funcție de contracte/proiecte.
Cele mai semnificative creșteri ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea produselor din tutun (+36%), în intermedieri financiare (cu excepția activităților de asigurări și fondurilor de pensii) (+25,5%), și în activități de editare, activități de asigurări, reasigurări și fonduri de pensii (cu excepția celor din sistemul public de asigurări sociale), fabricarea băuturilor, producția cinematografică și televizată, cu procente cuprinse între 12,5% și 22,5%.
Domeniile în care salariile au scăzut
Pe de altă parte, scăderile câștigului salarial mediu net față de luna februarie 2025 au fost cauzate de acordarea în lunile anterioare de premii ocazionale (prime anuale sau pentru performanțe deosebite, al 13-lea salariu), drepturi în natură și ajutoare bănești, sume din profitul net și din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile au fost influențate de nerealizările de producție și încasările mai mici, în funcție de contracte/proiecte.
Scăderi ale câștigului salarial mediu net au fost consemnate în activități auxiliare pentru intermedieri financiari, activități de asigurare și fonduri de pensii (-14,8%), precum și în transporturi pe apă, fabricarea calculatoarelor și produselor electronice și optice cu procente cuprinse între 3% și 8%.
În sectorul bugetar, câștigul salarial mediu net a înregistrat creșteri comparativ cu luna precedentă, astfel: învățământ (+3,7%), datorită reluării plății cu ora a cadrelor didactice, sănătate și asistență socială (+1,7%), respectiv administrație publică (+1 leu).
Conform INS, câștigul salarial mediu brut lunar se determină prin raportarea sumelor brute plătite din fondul de salarii, din profitul net și alte fonduri (excludând sumele compensatorii și cele plătite retroactiv în urma câștigării în instanță a drepturilor bănești aferente anilor anteriori) la numărul mediu al salariaților.