Polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor din Dolj au intervenit după ce au descoperit imagini pe rețelele sociale în care un tânăr îndemna un câine metis de rasă Pitbull să atace un alt câine, legat cu un lanț. După investigații, s-a stabilit că persoana în cauză este un minor de 13 ani din Băilești.
Câinele Pitbull, aflat în pericol, a fost scos din mediul respectiv, iar autoritățile au emis un ordin pentru plasarea sa în adăpost, fiind predat unei asociații de protecția animalelor. De asemenea, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj a fost informată cu privire la situația minorului, având în vedere lipsa supravegherii din partea părinților sau a tutorilor.
„Imaginile postate pe rețelele sociale au determinat acțiunea noastră. Minorul a fost identificat rapid, iar câinele a fost scos din pericol. Suntem în contact cu DGASPC Dolj pentru a lua măsurile necesare în acest caz”, a declarat Andreea Mateescu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.
În urma acestui incident, a fost întocmit un dosar penal pentru folosirea animalelor în dresaj sau control agresiv, având în vedere suferința cauzată animalelor implicate.