Primarul din Coteana a fost demis: ce presupune Legea ANI

Primarul Ionuț Dima din Coteana a fost demis prin Legea ANI, în urma unui conflict de interese administrativ.

Primarul din Coteana a fost demis: ce presupune Legea ANI
Foto: Pexels / Héctor Berganza

Prefectura a semnat și transmis ordinul de demitere a primarului comunei Coteana, Ionuț Dima, acesta urmând să înceteze din funcție pe 1 octombrie, conform noilor reglementări impuse de Legea ANI.

Legea adoptată în luna august 2026, cu 106 voturi pentru și 19 împotrivă, prevede că persoanele care au fost constatate în conflict de interese sau incompatibilitate, înainte de intrarea în vigoare a legii, își vor pierde funcția după 30 de zile.

Ionuț Dima a fost declarat în conflict de interese administrativ de către Agenția Națională de Integritate, după ce a aprobat o dispoziție care a crescut indemnizația de primar la un nivel superior normelor legale. Aceasta încălcare a fost confirmată în 2023, ceea ce a dus la demiterea sa.

În perioada în care Dima își va încheia mandatul, conducerea comunei va fi asigurată de viceprimar, care va prelua interimatul până la organizarea de noi alegeri.

Distribuie: Facebook WhatsApp X

Curs valutar

1 CHF5.7280 lei

1 EUR5.3414 lei

1 GBP6.3029 lei

1 USD4.7612 lei

Curs BNR valabil 9 octombrie 2026