Echipa de robotică Soft Hoarders, reprezentând Colegiul Național „Frații Buzești” din Craiova, a obținut un rezultat notabil la Chicago Robotics Invitational, desfășurat între 24 și 26 iulie în Illinois, SUA.
Elevii craioveni au fost recompensați cu Loop Award – First Place, distincție ce recunoaște inovația în inginerie, și s-au clasat pe locul al șaptelea dintre cele 38 de echipe participante.
Acest succes întărește reputația echipei Soft Hoarders, care a reprezentat colegiul în competiții internaționale de la înființare, în 2016. De-a lungul celor zece sezoane, echipa a promovat excelența românească în domeniul STEM, demonstrând că pasiunea și inovația pot propulsa elevii din Craiova pe scena mondială a roboticii.
Prof. Ileana Didu, directorul colegiului, a subliniat importanța acestui rezultat, afirmând că reprezintă o dovadă a pregătirii și implicării atât a elevilor, cât și a profesorilor. “Suntem mândri de realizările echipei noastre și de modul în care au reprezentat România” a declarat aceasta.
În urma succesului obținut, Soft Hoarders a demarat un nou proces de recrutare pentru elevii care doresc să se alăture echipei și să continue tradiția de excelență în robotică.
Soft Hoarders este una dintre cele mai bine cotate echipe de robotică din România, având un palmares deosebit, cu participări constante la competițiile naționale și internaționale. Echipa a câștigat premii la etapele naționale și regionale ale competiției FIRST Tech Challenge, inclusiv SUSTAIN Award II și INNOVATE Award I.
De-a lungul activității sale, echipa a reprezentat România la competiții internaționale de prestigiu, cum ar fi Campionatul Mondial din SUA și Maryland Tech Invitational.
Soft Hoarders este formată din 17 elevi pasionați de tehnologie, coordonați de profesori experimentați, inclusiv directorul Ileana Didu și profesorul Liviu Popoi.
Competiția FIRST Tech Challenge, organizată în România de Asociația Nație Prin Educație, își propune să dezvolte abilitățile STEM ale elevilor, provocându-i să proiecteze și să construiască roboți care să îndeplinească diverse sarcini.









