Revoluția din 1989 a adus un moment de efervescență în comuna Teasc, un sat care părea să fi găsit cheia prosperității în agricultură. Cu recolte abundente, tescovenii reușeau să obțină până la trei recolte pe an, iar solariile contribuiau la o imagine de succes local.
În acea perioadă, mașinile Dacia și ARO deveneau simboluri ale reușitei, iar drumurile erau pline de provocări, dar localnicii reușeau să navigheze prin birocrația vremii. Casele noi, construite cu efort, reflectau o prosperitate modestă, care aducea invidie și respect din partea altora.
Însă tranziția către o economie de piață a adus cu sine haosul. Retrocedarea pământurilor în 1990 a creat dificultăți, iar oamenii, deși nu erau suficient de săraci pentru a emigra, nu aveau resursele necesare pentru a face față concurenței externe. Legumele locale, cândva mândria satului, au fost înlocuite treptat de produsele mai ieftine importate din străinătate.
Intrarea României în Uniunea Europeană în 2007 a fost percepută ca o oportunitate, dar agricultorii tineri erau reticenți față de fondurile nerambursabile. În ciuda scepticismului, speculatorii au reușit să profite rapid de pe urma acestor fonduri, iar comunitatea a început să se adapteze.
Azi, în 2025, Teasc se confruntă cu o realitate tristă: populația s-a redus, iar sărăcia s-a adâncit. Infrastructura promisă a rămas nefinalizată, iar primarul, aflat la al treilea mandat, continuă să vorbească despre „realizările” sale, în ciuda absentei viselor de dezvoltare. Localnicii privesc acum cu amărăciune spre comunele învecinate, simțind o nostalgie pentru vremurile de altădată.
