Primăria Craiova demarează un nou proiect de amploare în domeniul energiei verzi, având ca scop achiziția de echipamente de stocare a energiei electrice. Aceasta inițiativă este parte a unei serii de investiții susținute prin fonduri europene, menită să sprijine producția de energie solară pentru consumul propriu al orașului.
Recent, autoritățile locale au semnat un contract de finanțare ce va permite alimentarea cu energie a iluminatului public și a instituțiilor publice, fără costuri suplimentare pentru oraș. În prezent, Primăria Craiova organizează o licitație pentru realizarea Studiului de Fezabilitate al instalației de stocare a energiei electrice, cu un buget de 149.166 lei.
Acest studiu va analiza și propune soluții tehnice și economice pentru integrarea unui sistem de stocare a energiei în infrastructura viitoarei centrale fotovoltaice. Proiectul include evaluarea generării de energie, consumului și a condițiilor de racordare, pentru a determina parametrii optimi de funcționare.
Instalația de stocare va consta în module containerizate și va utiliza echipamente avansate, cum ar fi baterii Li-Ion, invertoare bidirecționale și sisteme de gestionare a energiei. Scopul este de a asigura o funcționare eficientă a centralei, care va deservi exclusiv UAT Craiova.
Valoarea totală a proiectului se ridică la 55.232.602 lei. Parcul fotovoltaic va ocupa o suprafață de 71.359 mp, iar capacitatea de producție va fi de 6.201,60 kW, prin utilizarea a 10.880 de module fotovoltaice și 62 de invertoare. De asemenea, pe terenul adiacent se va amenaja un parc pentru comunitate.