Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a realizat o analiză detaliată a Departamentului Securității Statului, evidențiind structura acestuia în anul 1988, un an crucial înainte de căderea regimului comunist. Documentele din 24 septembrie 1988, provenind din dosarul lui Iulian Vlad, ultimul șef al instituției, oferă o imagine clară a activităților desfășurate de această structură represivă.
Analiza detaliază un total de 14.629 de angajați, incluzând 8.760 de angajați din aparatul central și trupele de securitate, precum și 5.869 de angajați din aparatul teritorial. Dintre aceștia, aproximativ 1.200 erau muncitori civili, care se ocupau de suportul logistic, inclusiv întreținerea echipamentelor speciale de securitate.
În ceea ce privește structura operațională, Departamentul Securității Statului era împărțit în trei componente principale: aparatul central din București, trupele de securitate și aparatul teritorial. Bucureștiul găzduia 6.023 de cadre, reprezentând 41,17% din total, în timp ce trupele de securitate numărau 2.737 de cadre, iar aparatul teritorial avea 5.869 de cadre, toate acestea indicând o organizare complexă și bine definită.
În județul Dolj, de exemplu, Securitatea avea un efectiv de 198 de cadre, în timp ce județele Olt, Vâlcea, Mehedinți și Gorj aveau efective mai reduse, reflectând profilul economic și riscurile percepute de regim.
De asemenea, analiza a evidențiat faptul că, în total, 15,70% dintre angajați erau femei, cu o pondere semnificativ mai mică în funcții de conducere. La nivel național, doar 0,95% dintre femeile din Securitate ocupau funcții de conducere, ceea ce sugerează o structură dominată de bărbați.
În concluzie, aceste date oferă o perspectivă importantă asupra modului în care Securitatea a operat în România în anii '80, subliniind atât dimensiunea aparatului său, cât și structura sa ierarhică.
