Tinerii din Dâmbovița își conturează viitorul în Uniunea Europeană

Tinerii din Dâmbovița își conturează viitorul în Uniunea Europeană

Educația nu se desfășoară exclusiv în familie sau la școală. La fel, politicile – măsuri, programe sau acțiuni – nu depind doar de autorități, ci implică întreaga comunitate. Pe 3 iunie 2025, Fundația Județeană pentru Tineret Dâmbovița, în colaborare cu Fundația Națională pentru Tineret, a organizat o întâlnire de dialog dedicată tinerilor, îndemnându-i să-și exprime ideile pentru politici de tineret ce să răspundă intereselor și nevoilor lor, având un impact pozitiv asupra comunității.

La eveniment au participat zeci de elevi de la diverse licee din Târgoviște, împreună cu reprezentanți ai instituțiilor publice din județ. Dialogul a fost constructiv, fiind identificate soluții concrete pentru dezvoltarea mișcării de tineret, în concordanță cu valorile europene. Participanții au apreciat inițiativa, considerând activitățile interesante și utile. Prof. Valentin Irinel Stancu, inspector școlar general la ISJ Dâmbovița, a declarat: „Este o inițiativă foarte bună pentru dezvoltarea mișcării de tineret, deoarece, deși există multe proiecte finanțate prin Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate, mai este loc de îmbunătățire în Dâmbovița. Cred în contextul nonformal, unde tinerii se simt mai liberi și învață din plăcere, iar participarea la astfel de activități se reflectă ulterior în rezultate academice.”

Evenimentul ilustrează noua strategie a Fundației Județene pentru Tineret Dâmbovița de a sprijini tinerii în dezvoltarea abilităților și competențelor. Mircea Matei, președintele FJT Dâmbovița, a subliniat: „Ne propunem să venim în întâmpinarea tinerilor dâmbovițeni cu activități dedicate. De aceea, am amenajat cel mai generos și frumos spațiu de la Casa Tineretului pentru Centrul de Tineret Târgoviște, unde tinerii pot participa la ateliere educaționale, culturale sau artistice, socializa într-un mediu sigur și prietenos, se pot implica în voluntariat sau proiecte comunitare și beneficiază de sprijin pentru inițiative personale sau de grup. Toate activitățile organizate de echipa noastră sunt gratuite.”

Informatii preluate si adaptate din: Gazeta Dambovitei
Etichete: Dâmbovița dezvoltare personală educație eveniment politici de tineret tineret Uniunea Europeană voluntariat
Autor: Radulescu Mihai