În cadrul unei ședințe de vineri, Guvernul a decis să aloce ajutoare de urgență pentru persoanele afectate de inundațiile recente din județele Suceava și Neamț. Acest program de sprijin vizează atât familiile, cât și persoanele singure al căror locuințe au suferit daune semnificative.
Ministrul Ilie Bolojan a declarat că acest prim pachet de ajutoare vine în completarea asistenței oferite anterior prin intermediul IGSU și din rezerva de Stat. O nouă evaluare la fața locului va determina un alt set de măsuri de sprijin care vor fi aprobate în săptămânile următoare, având ca scop refacerea locuințelor și infrastructurii afectate.
Ajutoarele financiare acordate sunt următoarele:
- 30.000 lei pentru locuințele complet distruse;
- 25.000 lei pentru locuințele afectate în proporție de peste 75%;
- 15.000 lei pentru locuințele afectate în proporție de sub 75%.
De asemenea, familiile celor care au decedat din cauza inundațiilor vor primi câte 15.000 lei. În cazul în care o locuință care a primit ajutorul de 25.000 lei sau 15.000 lei se deteriorează complet ulterior, se va acorda o sumă suplimentară pentru a ajunge la 30.000 lei.
Guvernul a stabilit și măsuri pentru a facilita acordarea acestor ajutoare, inclusiv aprobarea acestora prin notă de către ministrul Muncii, fără a fi necesară o cerere din partea persoanelor afectate. Sumele vor fi stabilite prin borderouri întocmite de agențiile de plăți, cu sprijinul comitetelor locale pentru situații de urgență.
Plățile vor putea fi efectuate atât în numerar, cât și în cont bancar, în funcție de opțiunea exprimată de beneficiari. Finanțarea acestor ajutoare va fi asigurată printr-o suplimentare a bugetului Ministerului Muncii din Fondul de rezervă bugetară, cu o sumă estimată de 30 milioane lei pentru anul 2025.