Lucrările de modernizare a Secției de Boli Infecțioase de la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște vor debuta în curând, după ce pacienții internați au fost mutați pentru a nu perturba activitatea medicală.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a anunțat că acest proiect are o valoare de peste 32 de milioane de lei și vizează reabilitarea clădirilor C1 și C3.
Investiția include îmbunătățiri ale eficienței energetice, modernizarea sistemelor de ventilație și climatizare, înlocuirea instalațiilor electrice, termice și sanitare, precum și măsuri pentru reducerea consumului de energie și a costurilor de operare.
„Pacienții Secției au fost deja transferați, astfel încât lucrările de modernizare să poată începe fără a afecta activitatea medicală. Prin acest proiect, în valoare de peste 32.000.000 de lei, vor fi reabilitate și modernizate clădirile C1 și C3, pentru a oferi condiții mai bune atât pacienților, cât și personalului medical,” a declarat Corneliu Ștefan.
Investiția face parte dintr-un program mai amplu de modernizare a infrastructurii sanitare din județ. „Fiecare investiție în infrastructura medicală din județul nostru înseamnă mai multă siguranță, servicii medicale de calitate și un sistem de sănătate modern, de care să beneficieze toți dâmbovițenii,” a adăugat președintele Consiliului Județean.









