Turneul WTA 1000 de la Cincinnati continuă cu o singură reprezentantă a României rămasă în competiție. Sorana Cîrstea, în vârstă de 35 de ani, a reușit să se califice în turul al doilea, după ce celelalte jucătoare românce, Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse, au fost eliminate în prima rundă.
Clasată pe locul 138 în rankings WTA, Cîrstea a învins-o pe croata Donna Vekic, vicecampioana olimpică, în urma unui meci ce a durat două ore și 20 de minute. Scorul final a fost 6-1, 4-6, 6-3.
„Donna este una dintre cele mai bune prietene ale mele. Sunt foarte fericită pentru această victorie, dar este puțin incomod să joc împotriva unei prietene”, a declarat Sorana după meci.
Cu această victorie, Cîrstea a obținut un premiu de 18.200 de dolari și 35 de puncte WTA. În turul secund, ea o va întâlni pe poloneza Magdalena Frech, care ocupă locul 25 WTA și cu care a pierdut în singurul meci direct disputat în 2023, la Birmingham.