Comuna Sălcioara se pregătește pentru o zi festivă pe 15 august, când va avea loc un eveniment dedicat comunității și tradițiilor locale. Cetățenii sunt invitați să se alăture manifestărilor care vor începe la ora 15:00, la intrarea în satul Ghinești.
Programul va include un spectacol artistic cu artiști renumiți din muzica populară și de petrecere, precum Irina Loghin, Ionuț și Doinița Dolănescu, alături de Nicu Paleru și Cristina Dan & Yurie Țiple. De asemenea, pe scenă vor evolua și ansambluri locale, inclusiv Ansamblul Vocal „Glasurile Sălcioarei”, Ansamblul Folcloric „Sălcioara” și Ansamblul Folcloric „Codrulețul”.
Reprezentanții administrației locale îi încurajează pe toți cei interesați să petreacă o zi plină de muzică și distracție, celebrând valorile comunității din Sălcioara.









