În cursul zilei de miercuri, procurorii DNA au demarat percheziții la sediul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN), având în vizor patru angajați ai instituției. Informațiile au fost confirmate de președintele ONJN, Vlad-Cristian Soare.
Conform surselor, ancheta vizează posibile fapte de corupție legate de angajații care se ocupă cu autorizarea, controlul și monitorizarea activităților de jocuri de noroc, inclusiv cazinouri, case de pariuri și loterii.
Oficiul a emis un comunicat prin care clarifică faptul că ancheta DNA nu are legătură cu raportul Curții de Conturi, precizând că cei patru funcționari sunt din departamentele de control și autorizări. ONJN a subliniat că deficiențele semnalate de Curtea de Conturi pentru anul 2024 au fost deja remediate sau sunt în curs de remediere, urmând ca aceste progrese să fie reflectate în raportul de follow-up din 2025.
De asemenea, instituția a anunțat că a început procedurile pentru recuperarea sumelor neîncasate și că a finalizat cinci rapoarte de integritate, având alte trei în lucru. Controalele la organizatorii de jocuri de noroc din ultimii cinci ani sunt, de asemenea, în desfășurare, inclusiv investigații referitoare la posibila manipulare a veniturilor brute din jocuri de noroc (GGR).









