Romfilatelia a lansat o emisiune specială pentru a marca 170 de ani de existență a primei grădini botanice universitare din România, situată în Iași.
Seria filatelică a fost introdusă în circulație în această săptămână, în colaborare cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” și Poșta Română.
Emisiunea include patru timbre, o coliță dantelată și un plic „prima zi”, având ca temă specii reprezentative ale Grădinii Botanice „Anastasie Fătu” din Iași.
Printre cele patru specii prezentate, timbrul de 3,50 lei ilustrează trandafirul Rosa „Double Delight”, cunoscut pentru florile sale mari și parfumate, cultivate în secția Rosarium.
Timbrul de 6 lei prezintă anemona japoneză, o specie aclimatizată în secțiile Biologică și Fitogeografică ale grădinii.
Pe timbrul cu valoarea de 11 lei este reprezentată o floare-pasiune, originară din regiunile tropicale ale Americii, cultivată în Complexul de Sere.
Ultimul timbru, cu o valoare de 16 lei, ilustrează bujorul de stepă, o specie rară și critic periclitată, conservată în grădina ieșeană.
Colița dantelată, cu un timbru de 32 de lei, îl prezintă pe medicul Anastasie Fătu, fondatorul grădinii, având pe manșete laleaua pestriță și clopoțelul carpatic.









