Unul dintre cele mai populare filme din universul Marvel, „Avengers: Endgame – Encore”, revine pe marile ecrane la șapte ani de la debutul său inițial. Pelicula va fi disponibilă pentru vizionare începând cu 23 septembrie la Cinema Independența din Târgoviște.
Acest eveniment nu reprezintă doar o reluare a producției din 2019, ci include și material suplimentar menit să facă legătura cu următorul film din franciză, „Avengers: Doomsday”, programat să apară în decembrie 2026. Versiunea Encore va oferi o experiență extinsă, cu o durată mai mare decât originalul și conținut adițional, inclusiv o nouă secvență post-generic.
Povestea continuă din momentul devastării cauzate de Thanos, cu Tony Stark izolat în spațiu, în timp ce Thor, Black Widow, Captain America, Bruce Banner și ceilalți eroi rămași caută soluții pentru a-i readuce pe cei dispăruți și a repara distrugerile.
„Encore nu înseamnă doar o revenire… Începând cu 23 septembrie, retrăiește Avengers: Endgame la cinema și pregătește-te pentru un nou capitol care se conturează în decembrie 2026,” anunță Cinema Independența.
Relansarea pavează drumul pentru „Avengers: Doomsday”, film ce va fi regizat din nou de frații Anthony și Joe Russo.









