Noul an școlar a adus schimbări semnificative în Dragomirești, vizând în special familiile cu copii mici. La Grădinița Decindeni, a fost înființată o a doua grupă cu program prelungit, care va permite mai multor preșcolari să beneficieze de un program adaptat nevoilor părinților angajați.
Primarul Dragoș Vlădulescu a făcut aceste anunțuri odată cu deschiderea anului școlar, subliniind și alte forme de sprijin destinate copiilor din comună.
În acest an, elevii au primit rechizitele necesare din partea Primăriei Dragomirești. De asemenea, administrația locală acoperă costurile transportului școlar pentru copii, facilitând astfel accesul la educație.
„Aceste măsuri reprezintă investiții în copiii noștri, în familiile lor și, implicit, în viitorul comunei Dragomirești”, a afirmat primarul.
Edilul a transmis un mesaj de încurajare elevilor, atât celor care revin la școală, cât și celor care pășesc pentru prima dată într-o instituție de învățământ. „Dragi elevi, vă doresc să pășiți în școală cu încredere și curiozitate, să învățați și să vă bucurați de fiecare reușită”, a concluzionat acesta.









