Noua rovinietă electronică: schimbări majore pentru transportul de marfă în România

Noua rovinietă electronică va schimba modul de tarifare pentru transportul de marfă în România, începând cu 31 august.

Noua rovinietă electronică: schimbări majore pentru transportul de marfă în România
Foto: Pexels / DeLuca G

Un nou sistem de tarifare electronică, cunoscut sub denumirea de TollRo, va fi implementat în România începând cu data de 31 august. Aceasta schimbare, recent aprobată, se va aplica în special operatorilor de transport marfă care folosesc vehicule cu o greutate de peste 3,5 tone.

Pentru autoturisme și vehiculele cu masă maximă autorizată de până la 3,5 tone, sistemul actual de rovinietă va rămâne neschimbat. Noul sistem va înlocui metoda tradițională de tarifare care se bazează pe perioada de valabilitate a rovinietei, adoptând în schimb un sistem bazat pe distanța parcursă și norma Euro a vehiculului.

Calculul taxei se va realiza prin înmulțirea tarifului unitar cu numărul de kilometri parcurși pe drumurile incluse în sistem. Această taxă va acoperi atât costurile de utilizare a infrastructurii, cât și impactul asupra mediului cauzat de poluarea generată de trafic.

Taxele pentru drumurile naționale vor fi de două ori mai mici față de cele aplicate pe autostrăzi și drumuri expres. De asemenea, cuantumul tarifelor, exprimat în lei, va fi actualizat anual, în conformitate cu indicele prețurilor de consum publicat de Institutul Național de Statistică.

Distribuie: Facebook WhatsApp X

Curs valutar

1 CHF5.7280 lei

1 EUR5.3414 lei

1 GBP6.3029 lei

1 USD4.7612 lei

Curs BNR valabil 9 octombrie 2026