Mecanismul european RESTORE activat pentru a sprijini victimele inundațiilor din Suceava și Neamț

Mecanismul european RESTORE activat pentru a sprijini victimele inundațiilor din Suceava și Neamț

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat activarea mecanismului european RESTORE, destinat gestionării dezastrului natural, pentru a facilita alocarea rapidă a fondurilor europene în urma inundațiilor recente din județele Suceava și Neamț.

„Acest mecanism, utilizat pentru prima dată în România, ne va permite să redistribuim rapid milioane de euro pentru a ajuta la refacerea infrastructurii, locuințelor și micilor antreprenori afectați”, a declarat Pîslaru.

De asemenea, Guvernul român va activa Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene, care va oferi resurse pentru reconstrucția zonelor afectate. Totuși, procesul de aprobat al fondurilor este de obicei de lungă durată, putând dura câteva luni pentru a fi finalizat.

Un nou pachet de ajutoare va fi discutat în Guvern în curând, după evaluarea pagubelor suferite. Până acum, s-au alocat sume de până la 30.000 de lei pentru fiecare familie afectată, iar echipele de intervenție, inclusiv medici și pompieri, au fost mobilizate pentru a oferi suport necesar.

Conform datelor furnizate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, peste 680 de locuințe din județul Suceava au fost afectate, dintre care 41 au fost complet distruse, iar 170 de locuințe din Neamț au suferit daune.

Etichete: fonduri europene inundații Neamț RESTORE Suceava
Autor: Radulescu Mihai