Fosta prefectă din Timiș, reținută în scandalul fondurilor europene

Fosta prefectă din Timiș, Cornelia Micicoi, a fost reținută într-un dosar de fraudă cu fonduri europene destinate persoanelor vulnerabile.

Fosta prefectă din Timiș, reținută în scandalul fondurilor europene
Foto: Pexels / Tima Miroshnichenko

Fosta prefectă a județului Timiș, Cornelia Elena Micicoi (USR), a fost reținută joi de procurorii Parchetului European (EPPO), conform unor surse judiciare. Aceasta a fost reținută împreună cu încă cinci persoane într-un caz ce vizează fraudarea fondurilor europene destinate sprijinirii persoanelor vulnerabile.

Decizia de a solicita instanței măsuri preventive suplimentare va fi luată de procurori după expirarea perioadei de 24 de ore de reținere. În luna iunie a acestui an, autoritățile au efectuat percheziții la locuința Corneliei Elena Micicoi, în calitate de prefect al județului Timiș, în cadrul unei investigații extinse demarate cu câteva luni în urmă.

Dosarul în cauză are legătură cu un proiect de aproximativ 3,75 milioane de lei, destinat sprijinirii persoanelor vulnerabile prin diverse activități precum cursuri de formare profesională, consiliere și mediere în vederea integrării pe piața muncii.

Distribuie: Facebook WhatsApp X

Curs valutar

1 CHF5.7280 lei

1 EUR5.3414 lei

1 GBP6.3029 lei

1 USD4.7612 lei

Curs BNR valabil 9 octombrie 2026