Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și Centrul de Cultură Arcuș anunță cu entuziasm deschiderea expoziției „Acum”, care reunește lucrări ale artistului Matei-Șerban Sandu.
Evenimentul va avea loc pe 24 martie 2026, începând cu ora 19:00, la Casa Madrigal din București, în prezența artistului, a istoricului de artă Delia Bran și a curatorilor Attila Kopacz și Silvana Dulamă-Popa.
Expoziția va fi deschisă publicului în zilele de sâmbătă și duminică, în intervalul 24 martie – 26 aprilie 2026, cu program de vizitare: Sâmbătă între 11:00 și 15:00 și Duminică între 10:00 și 16:00. Intrarea este liberă.
Matei-Șerban Sandu, cu o experiență de peste patru decenii în domeniul artei, va expune lucrări recente inspirațe de Corul Madrigal, alături de creații reprezentative din cariera sa. Artistul, format la Academia de Arte din București, a câștigat recunoaștere internațională, iar lucrările sale sunt parte din colecții publice și private din țări precum Norvegia, Franța, Germania, SUA și Japonia.
„Trăim vremuri provocatoare și lucrările lui Matei-Șerban Sandu, prezentate într-un spațiu restrâns, vor oferi o experiență inedită vizitatorilor Galeriei Madrigal”, a declarat Silvana Dulamă-Popa, curator al galeriei.
Galeria Madrigal, situată într-o vilă de patrimoniu pe Dealul Mitropoliei, îmbină muzica și arta vizuală, fiind un loc dedicat nu doar expozițiilor, ci și unui program de rezidențe artistice. În 2026, zece artiști contemporani vor avea ocazia să creeze în sala de repetiții a Corului Madrigal și să își expună lucrările în galerie.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Aqua Carpatica și Domeniile Sâmburești, având ca parteneri instituționali diverse organizații culturale și educaționale din România.









