Pentru comunitatea din Dobra, prima zi a anului școlar a fost marcată de inaugurarea grădiniței locale, rezultatul unui proiect complex de reabilitare și modernizare.
Cu această ocazie, primarul Daniel Nica a tăiat panglica oficială, alături de reprezentanți din administrația județeană, politică, cadre didactice, părinți și membri ai comunității.
„Este esențial ca și copiii din Dobra să beneficieze de cele mai bune condiții de învățare, la fel ca cei din Mărcești”, a declarat Nica în cadrul ceremoniei.
La eveniment au fost prezenți și oficiali precum președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, deputatul Carmen Holban și Claudia Gilia, președintele Senatului Universității „Valahia” din Târgoviște, alături de alți primari din județ.
În continuare, lucrările de modernizare a infrastructurii educaționale continuă și în satul Mărcești. Deși școala a fost finalizată, instalarea mobilierului și a altor dotări este în curs de desfășurare, iar inaugurarea va fi anunțată ulterior.
Primarul a subliniat: „Școala din Mărcești este aproape gata, iar inaugurarea va avea loc în curând, după finalizarea instalării dotărilor.”









