Finalizarea proiectelor din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a fost subiectul unei întâlniri de lucru care a avut loc vineri la Instituția Prefectului din Dâmbovița, după o videoconferință națională condusă de premierul Ilie Bolojan.
Subprefectul Teodor Rădoi a informat că, la nivel național, există aproximativ 4.500 de investiții aflate în stadii avansate de execuție, dar care nu au fost recepționate, termenul limită pentru finalizare fiind stabilit pentru 31 august 2026.
În acest context, primarii și responsabilii de proiecte din Dâmbovița, alături de reprezentanți ai Inspectoratului de Stat în Construcții și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, au fost convocați pentru a discuta despre măsurile necesare pentru avansarea lucrărilor.
„Fiecare proiect va fi analizat în detaliu pentru a identifica eventualele blocaje și modalitățile de colaborare necesare pentru a asigura recepția și finalizarea la timp a investițiilor,” a declarat subprefectul Rădoi.
Instituțiile implicate în procesul de recepție vor lucra într-un regim accelerat, extinzând programul de lucru la 10 ore pe zi și inclusiv în weekend, cu scopul de a reduce termenul de avizare la maximum 48 de ore. De asemenea, se vor trimite echipe tehnice în teren, iar, dacă va fi necesar, se va suplimenta personalul Inspectoratului de Stat în Construcții cu specialiști din alte județe.
În plus, pentru investițiile care au atins un stadiu de execuție de cel puțin 95%, legislația permite recepția parțială a lucrărilor esențiale, cu obligația ca restul intervențiilor să fie finalizate în termen de maximum 120 de zile.








