Cu ocazia sărbătorii Cincizecimii, duminică, 8 iunie 2025, un număr impresionant de credincioși s-a adunat la Catedrala din Târgoviște pentru a participa la Sfânta Liturghie, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, alături de un sobor de preoți și diaconi.
În cadrul vecerniei speciale dedicate acestei sărbători, Părintele Mitropolit Nifon a binecuvântat frunzele de nuc, simbol care, conform tradiției acestei mari sărbători creștine, evocă diversitatea și mulțimea darurilor Duhului Sfânt, ce s-au revărsat asupra Sfinților Apostoli sub forma limbilor de foc.
Înaltul Ierarh a subliniat, în cuvântul său, semnificația soteriologică și misionară a sărbătorii Cincizecimii, care ”are în centru Duhul Sfânt, pururea prezent în Biserică și în lume, Cel ce lucrează mântuirea, înnobilarea și înnoirea noastră. Această sărbătoare marchează, de asemenea, ziua identității noastre creștine, amintind de momentul întemeierii Bisericii ca instituție vizibilă și de începutul misiunii de propovăduire a Evangheliei lui Hristos în lume. Rusaliile constituie fundamentul unității creștine, invitându-ne la înnoire și transformare după chipul lui Hristos, îndemnând astfel toți creștinii la o mărturie comună, colaborare și solidaritate, cu scopul de a oferi lumii speranță, încredere și bucurie, în special în această perioadă în care sărbătorim 1700 de ani de la Primul Sinod Ecumenic (Niceea, 325) și un veac de la înființarea Patriarhiei Române.”
Înaltpreasfinția Sa a subliniat că ”Duhul Sfânt inspiră și susține misiunea eclezială de a împărtăși viața Mântuitorului Hristos, Cel mort și înviat, tuturor credincioșilor, prin intermediul Sfintelor Taine și ierugilor. Cincizecimea este una dintre sărbătorile fundamentale ale întregii lumi creștine, deoarece Duhul Sfânt este Cel care a făcut să rodească în chip minunat valorile Evangheliei în istoria civilizației noastre, oferindu-ne nenumărate mărturii ale efervescenței duhovnicești, mai ales în domeniul culturii, care continuă să nască o profundă admirație.”
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI