În contextul organizării concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de conducere în școlile din județ, discuțiile despre criteriile de selecție a directorilor devin din ce în ce mai relevante. Gabriela Istrate, fost inspector școlar și director al unor instituții de învățământ din Târgoviște, subliniază că, în Dâmbovița, numirile în funcții de conducere se bazează mai mult pe competență și rezultate, decât pe criterii politice.
Conform afirmațiilor sale, ideea că directorii sunt desemnați doar pe baza apartenenței politice nu reflectă realitatea din județ. Istrate menționează că Inspectoratul Școlar Județean a numit, începând cu 1 septembrie 2026 și până la organizarea concursului, 172 de directori și directori adjuncți. Mulți dintre aceștia au demonstrat, de-a lungul anilor, un management eficient și rezultate notabile în procesul educațional.
„Există directori cu performanțe excepționale, apreciați de comunitățile școlare, care gestionează resursele eficient și contribuie la dezvoltarea instituțiilor pe care le conduc,” afirmă Istrate. Ea consideră că schimbările frecvente ale conducerii nu sunt benefice atunci când un director își dovedește competența, ci dimpotrivă, stabilitatea poate aduce avantaje semnificative.
„Am susținut întotdeauna continuitatea în aceste funcții, deoarece un director competent care rămâne la conducere un timp îndelungat poate dezvolta strategii pe termen lung și poate asigura un mediu educațional stabil,” adaugă aceasta.
Gabriela Istrate mai subliniază că depolitizarea sistemului de educație nu este suficientă fără o evaluare obiectivă a managementului. „Un director care nu este numit politic reprezintă un progres, dar este esențial să existe metode de evaluare a competenței acestuia,” explică ea.
Activitatea directorilor ar trebui examinată pe baza unor criterii clare, precum rezultatele academice, calitatea managementului, clima din colectivul didactic și feedback-ul din partea elevilor și părinților. Istrate concluzionează că stabilitatea în conducerea școlilor trebuie să fie însoțită de performanță, nu de inerție, și că întrebarea crucială ar trebui să fie „Ce a realizat școala în acești ani?”
