Astăzi, președinta Federației Române de Baschet, Carmen Tocală, a fost primită de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, într-o întâlnire care a avut loc la sediul instituției. Scopul vizitei a fost consolidarea parteneriatelor locale și dezvoltarea inițiativelor sportive dedicate tinerilor.
Discuțiile s-au axat pe întărirea colaborării între instituții, organizarea de tabere sportive în județul Dâmbovița și sprijinul acordat loturilor regionale implicate în programul Next Generation Rising Stars. Corneliu Ștefan a subliniat importanța acestei colaborări pentru promovarea sportului de performanță și dezvoltarea tinerilor din județ.
De asemenea, delegația a avut o întâlnire cu reprezentanții Universității „Valahia” din Târgoviște, unde s-au discutat aspecte legate de dezvoltarea baschetului universitar și promovarea parteneriatului între mediul academic și cel sportiv. Printre subiectele discutate s-a numărat organizarea unui campionat universitar de baschet 3×3, implicând echipele facultăților universitare.
Printre participanți s-au numărat rectorul Universității Valahia, Corneliu Sălișteanu, și prorectorul Marian Vîlciu. Tocală a fost însoțită de Cătălin Tănase, directorul tehnic regional al Sucursalei Regionale 11, care include județele Dâmbovița, Argeș, Prahova și Giurgiu.








