Atenție: autorizația de mediu poate fi suspendată! Cum să eviți amenzi de până la 60.000 de lei

Avertisment de la Garda de Mediu Dâmbovița: autorizațiile de mediu necesită viza anuală pentru a rămâne valide.

Atenție: autorizația de mediu poate fi suspendată! Cum să eviți amenzi de până la 60.000 de lei
Foto: Pexels / Наталья Севрук

Garda de Mediu Dâmbovița a emis un avertisment important pentru operatorii economici și persoanele care dețin autorizații de mediu. Deși aceste autorizații nu mai au un termen fix de expirare, valabilitatea lor depinde de obținerea anuală a vizei.

În conformitate cu OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului, titularii autorizațiilor trebuie să solicite viza anuală, care confirmă menținerea condițiilor stipulate la emiterea autorizației. Cererea trebuie depusă la Direcția Județeană pentru Protecția Mediului cu cel puțin 60 de zile înainte de expirarea termenului de un an de la emiterea autorizației sau de la ultima viza.

„Atenție! Autorizația de mediu poate deveni invalidă dacă nu se solicită viza anuală!” subliniază Garda de Mediu Dâmbovița.

Nerespectarea acestor obligații poate duce la suspendarea autorizației. Activitatea desfășurată fără o autorizație validă este considerată contravenție, iar persoanele fizice riscă amenzi între 5.000 și 10.000 de lei, în timp ce persoanele juridice pot fi sancționate cu sume cuprinse între 30.000 și 60.000 de lei.

Mai mult, Garda Națională de Mediu are autoritatea de a opri sau suspenda activitatea până la obținerea vizei sau a unei noi autorizații de mediu.

„Verifică data emiterii autorizației tale!” este recomandarea comisarilor de mediu pentru a asigura că solicitarea vizei se face în timp util.

Distribuie: Facebook WhatsApp X

Curs valutar

1 CHF5.7280 lei

1 EUR5.3414 lei

1 GBP6.3029 lei

1 USD4.7612 lei

Curs BNR valabil 9 octombrie 2026