Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița anunță consumatorii că, în perioada 15–16 septembrie 2025, se vor desfășura lucrări de igienizare a rezervoarelor de apă potabilă în mai multe localități din județ. Aceste lucrări vor conduce la întreruperea temporară a furnizării apei potabile, după cum urmează:
- Comuna Șelaru – pe 15 septembrie 2025, între orele 08:00–16:00, se va opri furnizarea apei pentru igienizarea rezervorului de apă de la Stația Șelaru;
- Comuna Morteni – pe 15 septembrie 2025, între orele 08:00–18:00, se va întrerupe alimentarea cu apă pentru igienizarea rezervorului de apă de la Stația Morteni;
- Comuna Crângurile (localitățile Patroaia Deal, Patroaia Vale, Potlogeni Vale și Voia) – pe 16 septembrie 2025, între orele 08:00–18:00, se va opri furnizarea apei pentru igienizarea celor două rezervoare din Stația Patroaia Deal.
După reluarea alimentării cu apă, se recomandă ca aceasta să nu fie folosită pentru consumul uman până la limpezire și fierbere timp de 10 minute, până la publicarea rezultatelor analizelor de calitate ale apei.
Rezultatele analizelor vor fi disponibile pe site-ul Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița.
Compania își cere scuze pentru eventualele neplăceri cauzate și asigură consumatorii că echipele vor depune toate eforturile pentru a finaliza lucrările cât mai repede, minimizând astfel impactul asupra comunității.