Diana Buzoianu a anunțat recent că a fost publicat pentru dezbatere publică, ghidul care vizează finanțarea investițiilor în baterii destinate stocării energiei electrice, program realizat din Fondul de Mediu.
„În ultimele săptămâni, am realizat cât de crucială este stocarea energiei generate de sistemele instalate de prosumatori. Anul acesta, Autoritatea Fondului pentru Mediu (AFM) va sprijini financiar nu noi panouri fotovoltaice, ci sistemele de stocare a energiei pentru prosumatori. Promisiune respectată! Ghidul pentru un program național destinat finanțării a 400 de milioane de lei pentru baterii este acum disponibil. Suma maximă acordată pe sistem este de 15.000 de lei cu TVA, cu un plafon de 1250 lei/kWh”, a explicat Diana Buzoianu.
Conform ghidului, toate persoanele care au statut de prosumator sunt eligibile. AFM va oferi o finanțare de maximum 75% din valoarea totală a proiectului, dar nu mai mult de 15.000 lei, TVA inclusă. Această finanțare se va aplica exclusiv cheltuielilor eligibile menționate în ghid. Diferența dintre costul total al proiectului și suma acordată de AFM va reprezenta contribuția proprie a beneficiarului.
„Scopul programului este de a finanța achiziția și instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice generate din surse regenerabile, pentru a acumula necesarul de consum propriu, a stoca în baterii și a livra surplusul în rețeaua națională”, se specifică în ghid.









