Asociația Club Sportiv SAMURAI OPS din Sf. Gheorghe a fost reprezentată de patru sportivi instructori și arbitri la „STAGIUL INTERNAȚIONAL DE AUTOAPĂRARE VENUS 2026”, desfășurat între 2 și 6 iulie în stațiunea Venus, județul Constanța.
Acest stagiu, dedicat antrenorilor, instructorilor și sportivilor avansați, a atras aproximativ 150 de practicanți din România, Bulgaria și Ungaria, care au avut ocazia să învețe tehnici din diverse stiluri de arte marțiale, inclusiv JU-JITSU, KARATE și AIKIDO.
Pe parcursul evenimentului, participanții au beneficiat de instruire de la maeștri internaționali cu grade înalte, cum ar fi Toni Petrov (8 Dan) și Manole Robert (9 Dan), coordonați de Kancho Florentin Marinescu (10 Dan) în Ju-Jitsu.
Sportivii din Sf. Gheorghe au fost îndrumați de antrenorul emerit Oltean Petru Shihan (6 Dan), care a subliniat importanța pregătirii pentru grupurile de începători și avansați la club.
„Mulțumim tuturor celor care au contribuit financiar la participarea noastră, în special Consiliului Local Sfântu Gheorghe, care a sprijinit evenimentul prin programul „Sfântu Gheorghe sprijină sportul”, acoperind parțial costurile de participare”, a declarat antrenorul Oltean Petru.









